h1

Povestea lui Marcel – primul episod

03/09/2010

Numele meu este Marcel, am doar 25 de ani si m-am nascut intr-o comuna din zona Buzaului, nu conteaza numele. Si spun “doar 25 de ani” pentru ca uneori am senzatia ca sunt mult, mult prea batran pentru varsta mea. Am o poveste interesanta, o lectie de viata, pe care as vrea s-o impartasesc cu voi. Poate unii vor avea de invatat din povestea mea.

Eram inca foarte tanar cand am ramas fara sprijinul partintilor. Mama a murit rapusa de cancer cand eu aveam doar 10 ani. Tata a suferit enorm si, ca un cliseu, si-a gasit refugiul in bautura. Initial l-am acuzat… apoi am renuntat sa mai schimb ceva… era o cauza pierduta. Si-a gasit si el sfarsitul ceva mai tarziu, dupa ce eu aveam sa intru la facultate. M-am mutat in Bucuresti pentru a-mi termina studiile, am stat in camin si mi-am gasit un job part time la un supermarket. Caram produsele din camion pana in magazie iar uneori le asezam si in rafturi. A fost greu… foarte greu. Aveam doar 19 ani si nu stiam ce inseamna distractia, iesirile in oras si asa mai departe. Uneori sufeream cand imi vedeam colegii lafaindu-se si aruncand cu banii insa mai tarziu am invatat ca cel care avea un avantaj in toata aceasta poveste eram eu. In anul 3 de facultate mi-am luat un job full time. Pentru ca timpul nu-mi mai permitea sa invat, am pierdut locul in camin insa cel putin mi-am permis sa ma mut cu chirie, intr-o garsoniera de la marginea Bucurestiului. Ziua eram la serviciu, noaptea invatam. Aproape tot salariul se ducea pe chirie, intretinere si datorii… ramaneam cu “praful de pe toba” in fiecare luna si mi-am spus ca e cazul sa fac ceva. Un an mai tarziu insa, in perioada in care ma pregateam de licenta, am obtinut o promovare care m-a scos oarecum din cacat. Era rasplata faptului ca oricat de ocupat sau obosit as fi fost din cauza facultatii, nu-mi neglijasem niciodata job-ul… si dadusem totul pentru a nu-i dezamagii pe oamenii de acolo. Luam ceva mai multi bani… insa si responsabilitatile crescusera considerabil. Tot atunci am cunoscut-o pe Ioana, o femeie ceva mai in varsta  care se pare ca dezvoltase o pasiune pentru mine. Imi fusese pentru o perioada colega de munca dupa care isi deschisese propria afacere si renuntase la job. Din acel moment incepuse sa ma caute insistent. Eu faceam 23 de ani… ea doar ce implinise 35. Am inceput o relatie cu acea femeie si toti prietenii mei ma judecau pentru asta. Ioana trecea printr-un proces de divort. Cu toate astea, am continuat o relatie care imi oferea (macar aparent) tot ce aveam nevoie din punct de vedere emotional (si sexual). Nu eram un barbat cu experienta si gaseam in relatia asta ceva nou, ceva din care aveam de invatat. Era o femeie inca foarte, foarte frumoasa, cu un farmec aparte si lipsita de inhibitii cand venea vorba despre sex. Pentru un pustan de 23 de ani… asta conta destul de mult. Nu stiu daca ce simteam pentru ea se numea dragoste adevarata… insa imi placea sentimentul. Uneori aveam senzatia ca ma protejeaza, alteori aveam senzatia ca isi doreste sa ma invete anumite lucruri si sa-mi transmita din experienta ei. Imi dadea sfaturi, imi era in acelasi timp iubita, amica, mama si sora.

Terminasem facultatea, mi-am luat licenta… iar Ioana m-a convins sa renunt la serviciu pentru a ma implica mai mult in afacerea ei care incepea sa mearga din ce in ce mai bine. Erau perioade cand eram foarte aglomerat si perioade cand nu aveam ce face. Mai aveam timp si de iesiri cu vechii prieteni, mai aveam timp si pentru mine. Financiar, stateam foarte bine… oficial eram angajat cu salariu minim pe economie la firma “noastra” insa castigam suficient cat sa-mi pun si ceva de-o parte. Aveam inca 23 de ani si aveam senzatia ca trecusem prin atatea experiente incat ma puteam considera de-o varsta cu Ioana. Asta era unul dintre motivele pentru care diferenta de varsta era aproape nesesizabila la prima vedere. Cel putin, din punctul meu de vedere. Probabil, lipsa mea de experienta o facuse sa se indragosteasca de mine. Si pana la urma, carei femei trecute de o anumita varsta nu i-ar prinde bine “o partida” cu un pusti de 23? Si totusi, incetasem de mult sa ma mai consider “o partida” pentru ea. Dar oare ce inseamna cuvantul asta “dragoste“, pentru o femeie trecuta de 35 de ani?

In scurt timp, legile din Romania si modul cum decurgeau treburile aici, ne-au determinat sa plecam in Spania si sa ne continuam afacerea acolo. In anul ce-a urmat am vizitat majoritatea tarilor din Europa. Am vazut locuri pe care nu visam vreodata ca le voi vizita. De la Budapesta, Viena, Berlin, Amsterdam, Londra, Varsovia, Barcelona, Paris, pana in Atena, Istanbul si majoritatea insulelor dintre Turcia si Grecia. A fost, probabil, cel mai frumos an din viata mea… cu experiente si aventuri de tot felul. Apoi, ne-am stabilit intr-o localitate din nordul Barcelonei, Terrassa. In scurt timp, mi se instalase in minte ideea ca aceasta viata nu mai are niciun secret si ca visurile mele s-au cam sfarsit aici. In sensul ca… ajunsesem sa nu mai am dorinte, teluri, obiective. Totul se invartea in jurul Ioanei, totul se invartea in jurul afacerii noastre care, slava Domnului, mergea foarte bine. Relatia noastra incepuse sa se transforme intr-o nevoie pe care ambii o simteam, in aceeasi masura. Incepusem sa-mi fac ganduri de genul: “daca brusc, Ioana n-ar mai exista, ce s-ar alege de viata mea?” Buna intrebare… atat de buna incat oricat as fi cautat… nu-i gaseam un raspuns decent. Erau momente cand incercam sa-mi raspund si momente cand imi dictam: “ce pula mea sunt atat de idiot… si-mi pun intrebari cretine? Mergem mai departe si vedem noi ce si cum…” Nu s-a pus niciun moment problema sa ne casatorim… mi se parea o formalitate pe care efectiv nu mi-o doream. Eram mult prea tanar ca sa ma gandesc la asta… iar ea patise prea multe din cauza fostei casnicii pentru a si-o dori din nou. Am mai dus-o asa un timp. Nu ma puteam plange de nimic… insa simteam din ce in ce mai mult nevoia sa fiu independent. Probabil ca inaintand in varsta incepeam sa ma gandesc la viitorul meu si la faptul ca pe lumea asta nimic nu este vesnic. Poate ca aceasta idee m-a facut sa-mi schimb putin atitudinea fata de Ioana. Oricum, suficient cat sa constatam amandoi ca lucrurile nu mai mergeau atat de bine intre noi. Ea era mai mereu ocupata… eu ma simteam mai tot timpul singur si stingher… “printre straini”… cum imi placea mie sa spun. Lucru pe care mi-l reprosa mereu, spunand: “ma ai pe mine aici… mai conteaza ca esti printre straini?”. Ce-i drept, o perioada n-a contat… apoi insa, a inceput sa conteze din ce in ce mai mult.

Intr-o dimineata (nu stiu ce pula mea am vizat in noaptea aia), m-am trezit, mi-am luat micul dejun ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Apoi i-am spus Ioanei: “Eu m-am hotarat, ma intorc acasa. Astazi sun si-mi fac rezervare de bilet de avion… intr-o saptamana o tai. Definitiv.” Ea a ramas interzisa pentru cateva secunde. N-a cerut explicatii pe moment, n-a incercat sa ma opreasca. A reactionat ca o femeie adevarata. Mi-a spus: “noi intotdeauna am discutat… poate c-ar fi cazul sa-mi povestesti si acum ce s-a intamplat… si sa incercam s-o rezolvam cumva”. Inevitabil de altfel, am inceput o discutie care mi-a demonstrat inca o data ca diferenta intre “dragoste” la 24 de ani (de acum) si “dragoste” la 36 de ani este imensa. A urmat probabil cea mai dificila saptamana. L-am sunat pe Andrei, un fost coleg de facultate si foarte bun prieten, mi-a promis ca ma gazduieste la el pana-mi gasesc unde sa stau . M-au cuprins instant toate gandurile. Pe de-o parte imi suradea ideea c-o voi lua de la capat, imi voi gasi ceva de lucru sau imi voi deschide o mica afacere, iar pe de alta parte aveam o teama de esec de ma cacam pe mine. Nu uitam insa niciun moment ca ma intorc in Romania… unde lucrurile nu erau atat de roz. Si totusi mi-am zis: “pula mea, am facut-o, am facut-o. Acum nu mai este cale de intoarcere… plec si gata”.

Astfel, intr-o zi de luni, la prima ora a diminetii, bateam la usa lui Andrei, in fata apartamentului din Berceni, cu 2 geamantane de mana si-un rucsac in spate.

Ma uitam la cele doua geamantane… ultimii mei ani din viata erau acolo.

Va urma !

2 comments

  1. Astept continuarea…..sunt curioasa ce va urma.
    Si, nu stiu de ce, am impresia ca asta e parte din viata autorului……sa gresesc eu oare?!


    • Nu stiu cum sa-ti spun in asa fel incat sa nu sune urat. Da, te inseli… nici macar o sectiune din povestea lui Marcel nu este comuna cu povestea mea…

      Imi pare rau ca n-am facut un post “avancronica” pentru aceasta poveste care mie, personal, mi se pare o lectie de viata din care chiar ai ce invata…

      Dar nu-i nimic, fac avancronica dupa ce-am postat primul episod…



Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: