h1

Povestea unui cornet de hartie…

06/02/2010

Statea singur intr-o camera ce nu-i paruse nicicand mai mare si mai friguroasa. Intuneric. Intuneric bezna. Un telefon pus la incarcat si aruncat fara noima pe noptiera. Licaritul lui constant lumineaza ceasul de langa el… este oricum mult prea putin pentru a deslusi ora… si totusi, directia acelor de ceasornic pare sa fie cea corecta. Doar ele mai reusesc sa urmeze “lung-a timpului carare“. Desi lumina disparuse complet, miscarile lui erau scurte, rapide si foarte precise. Nu era nici greu… cu o mana tinea un cornet de hartie alba iar cu cealalta repeta la nesfarsit aceeasi miscare. Trecusera momente bune de cand statea asa… mancand seminte pe intuneric. Poate ca nu s-ar fi oprit insa cornetul se umpluse. Se ridica brusc… aprinse lumina si se opri langa cosul de gunoi cu intentia de a-si goli recipientul improvizat. Daca in lumea asta ar fi existat vreun robot programat sa sparga seminte… in mod cert ar fi fost invidios pe minutiozitatea gesturilor acestui tanar inchis in intrunericul ce-i domina camera. Si totusi, pentru un moment avu o ezitare. Golise cornetul si se uita adanc in el. Un zambet fortat ii aparu pe fata… era precum un copil dement ce tocmai s-a uitat la Harry Potter si astepta sa iasa de acolo te miri ce zane si printi. De fapt… se uita la mazgaliturile fara niciun inteles ce se gaseau pe acea bucata de hartie. Mana incepu sa-i tremure iar ochii i se umezira de lacrimi. Lua cornetul gol, stinse lumina si se intoarse la locul lui. Mintea si privirea ii erau pierdute… poate undeva intr-o lume mai luminoasa, mai dreapta, mai calda. Oare ce-l adusese in starea asta ? Probabil ca nici el n-ar sti sa explice exact. Inchise ochii si-si puse mainile pe piept. Dadea senzatia ca n-ar renunta nici in ruptul capului la acea bucata de hartie care, in stransul si tremuratul mainii, nici macar pe post de cornet pentru seminte nu mai putea fi folosita.

Isi amintea cum acum o saptamana, se asezase tacticos la birou, luase o coala de hartie, un marker negru foarte subtire si incepu sa deseneze ceva. Candva, desenatul era marea lui pasiune… astazi insa, se foloseste de el doar pentru a aduce cuiva un zambet. Poate ca un zambet nu inseamna mare lucru… dar cand el apare pe fata unei anumite persoane, are mari sanse sa insemne TOTUL. Da… ea adora sa primeasca astfel de biletele… “Evident ca nu-mi iese din prima… niciodata nu mi-a iesit“. Indeparta coala mazgalita si cu mana stanga lua o a doua coala. “E mult mai bine acum”. O impaturi, o vara in buzunarul de la spate, dadu buzna pe usa si iesi in parcare. Nu trecuse mult timp si deja parcase in fata blocului ei. Ii zarise masina inca de cand intrase pe straduta. Se dadu jos, scoase hartia din buzunar si-o prinse sub stergatorul din partea stanga a masinii. Nu era prima oara cand facea asta… devenise o obisnuinta si parca… simtea nevoia s-o faca. Sau poate ca simtea nevoia sa-i vada zambetul. Se urca repede in masina si goni spre casa desi, pentru o fractiune de secunda se gandi c-ar fi minunat sa-i vada “in direct” reactia pe care i-o va provoca biletelul. “E prea mult totusi”...

Deschise ochii. Mana dreapta ii era in continuare inclestata pe acea bucata de hartie. Se ridica, aprinse lumina si desfacu cornetul. Recunoscu mazgalelile lui… le recunoscuse inca de cand il golise. Era hartia pe care, cu o saptamana in urma o alungase de pe birou pe motiv ca “Evident ca nu-mi iese din prima… niciodata nu mi-a iesit”. Ii veneau in minte o mie de intrebari. In urma unei discutii intelesese de la ea ca a doua zi nu gasise nimic sub stergator. Ceva se intamplase cu desenul. Cumva, acesta disparuse de pe parbriz… inainte ca ea sa apuce macar sa-l vada si sa-l citeasca. Mesajul era unul scurt… dar probabil mai cuprinzator decat 300 de pagini de Paolo Coelho… “Uite ce-am facut !” isi spuse. “Candva am pus atata dragoste in aceasta hartie… iar acum sfarseste pe post de recipient pentru cojile de seminte”. Pentru un moment il cuprinse rusinea si se gandi ca ar fi putut sa se opreasca din nou la ea in fata blocului si sa mai incerce o data. Apoi, cu o miscare brusca, mototoli in pumn bucata de hartie si o arunca la cos. La urma urmei, e doar o hartie… nimic mai mult…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: