h1

Lectia de istorie, ep. 1 – Ioan Antonescu

11/09/2009

Partea I

De foarte mult timp mi-am propus sa postez pe acest blog, periodic, viata/activitatea unor personalitati. Am observat ca in ultima perioada foarte multa lume se ingramadeste sa vorbeasca despre maresalul Ion Antonescu si despre cat de minunat a fost el. Recunosc ca pana nu demult nici eu nu stiam foarte multe despre el… dar m-am documentat si iata ce am aflat:

Ion Victor Antonescu , nascut pe 2 iunie 1882 in Pitesti, intr-o familie de militari, Antonescu a absolvit scolile militare de la Craiova si Iasi, apoi a urmat si absolvit Scoala de Cavalerie in 1904. Ce mi se pare foarte interesant este ca mama sa vitrega, Frieda Kuppermann, era evreica. La fel si prima lui sotie, Rachel Mendel. De ce mi se pare interesant? Veti vedea putin mai tarziu. Se spune ca a avut si un copil cu Rachel. Va imaginati? Ion Antonescu a avut un copil… care era partial evreu…

In timpul Rascoalei din 1907 a fost sublocotenent al Regimentului 1 Rosiori, iar in 1908 a fost avansat locotenent. In 1911 a fost admis in Scoala Superioara  de Razboi, pe care a absolvit-o in 1913, cu gradul de capitan. A participat la primul razboi mondial (1916-1918), in functie de sef al statului major al generalului (din 1930 maresal) Constantin Prezan. In aceasta functie, Antonescu a conceput planurile de aparare a Moldovei fata de invazia trupelor germane conduse de maresalul Mackensen in a doua jumatate a anului 1917 (din 1916 majoritatea Romaniei se afla sub ocupatie germana). Regele Ferdinand i-a recunoscut meritele spunand: „Antonescu, nimeni altul nu poate sti mai bine decat regele tau marile servicii pe care le-ai adus tarii in acest razboi”. Pentru aportul la cucerirea Budapestei si infrangerea Armatei Rosii Ungare, lt. colonel Ion Antonescu a fost decorat cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a. In razboi Antonescu a castigat reputatia de comandant militar priceput si pragmatic, executant meticulos si dur – duritatea sa i-a adus porecla „Cainele rosu”.

Si sa trecem direct la lucrurile care de fapt ne intereseaza mai tare… adica Miscarea Legionara. In conditiile in care, in urma Dictatului de la Viena,  Romania pierdea o suprafata de aproape 100 km2 cu o populatie de aproximativ 7 milioane de locuitori (aproape o treime din populatia totala a tarii), iar guvernul condus de Carol II era considerat principalul vinovat pentru aceasta pierdere, regele i-a incredintat lui Ioan Antonescu (prin decret regal) mandatul de formare a unui guvern de uniune nationala. Contrar misiunii care ii fusese oferita, Antonescu nu a infiintat acest guvern, dand mai tarziu vina pe opozitia intampinata din partea partidelor politice care nu voiau sa participle la un guvern dictatorial, xenofob si pro-german. Atunci Antonescu i-a cerut regelui puteri depline, dizolvarea guvernului si suspendarea constitutiei… iar in seara aceleiasi zile i-a cerut regelui sa abdice si sa plece din tara.

Astfel, Carol II a abdicat in 1940, predandu-i tronul fiului sau, Mihai I. La 14 septembrie 1940 lua fiinta „Statul National-Legionar Roman”. Legionarii se prezentau ca principala forta politica si paramilitara din tara, dar, conform instructiunilor de la Berlin, care vroia sa se asigure de participarea Romaniei la razboiul care se pregatea (planul Barbarosa) au fost nevoiti sa suporte in fruntea statului un militar agreat de Germania si acceptat de populatie, mai ales de armata. Asa a ajuns Antonescu la guvernare, desi, de unul singur, nu ar fi putut sa devina seful statului, pentru ca nu fusese un lider politic si nu avusese o formatie politica proprie. Garda de Fier si Miscarea Legionara au fost loiale regimului nazist din Germania, insa, din motive strategice, Hitler l-a preferat la conducere pe Antonescu, folosindu-se in acelasi timp de Miscarea Legionara ca de o contrapondere, o amenintare, pentru a-i preintampina eventualele inobediente. Bugetul Romaniei, dificitar in urma pierderilor teritoriale, cand au fost absorbiti un milion si jumatate de refugiati, carora trebuia sa li se asigure cele necesare traiului, iar la inceputul lunii noiembrie 1940 se mai produsese si un cutremur de pamant devastator, a devenit excedentar la finele anului 1940, prin jefuirea sistematica a averilor evreiesti. Miliarde de lei–aur au intrat atat in vistieria tarii, cat si in buzunarele legionarilor. Procesul de expropriere fortata a capitalurilor si bunurilor evreiesti numit „romanizare” era initiat de comisiile de romanizare – controlate de legionari. Dispunand de puteri depline, generalul Antonescu a preluat majoritatea prerogativelor fostului suveran, Carol al II-lea si s-a autoproclamat „Conducatorul statului”. Conducerea statului se facea prin decrete-legi, care inlocuiau abrogatele legi votate de parlament. „Conducatorul” nu mai trebuia sa raspunda pentru actele sale in fata nimanui, un for politic, sau o alta forma de control public. Presa era inregimentata si cenzurata, monarhia sub control, cu prerogativele drastic reduse, majoritatea simbolice: numirea primului ministru, comanda armatei, conferirea de distinctii, numirea de ambasadori etc. Se instaura astfel, un regim dictatorial caracterizat prin anularea drepturilor si libertatilor cetatenesti, eliminarea separarii puterilor in stat, desfiintarea institutiilor democratice, conducerea prin decrete-legi, incurajarea rasismului (in special, antisemitismului) si nationalismului extremist. Legionarii au incercat sa puna mana pe aparatul de stat folosind metodele si experienta organizatiilor paramilitare naziste: teroare si haos, descinderi prin forta, maltratari, sechestrari de persoane, arestari ilegale, tortura, asasinate. Ei au asasinat in special, pe acei lideri politici care se opusesera ascensiunii lor, intre care Virgil Madgearu, Nicolae Iorga, Gheorghe Argesanu, Victor Iamandi. Actiunile criminale au culminat cu Masacrul de la Jilava din noaptea 26/27 noiembrie 1940, cand au fost ucisi 64 de detinuti, toti fosti demnitari. Simtindu-se amenintat, Antonescu a plecat la 14 ianuarie 1941 la Berlin sa ceara ajutorul lui Hitler pentru inlaturarea legionarilor de la guvernare si dobandirea puterii politice absolute. Intalnirea a avut un succes total, cei doi dictatori s-au entuziasmat unul de celalalt (Hitler spunea ca „in toata Europa cunosc doi sefi de stat cu care imi place sa lucrez: cu Mussolini si cu generalul Antonescu”) si si-au promis colaborarea si sprijinul reciproc (aceasta promisiune va costa viata a zeci de mii de soldati si ofiteri romani pe care Maresalul, constient ca razboiul este pierdut, a refuzat sa-i salveze de la pieire la Stalingrad si-n luptele ulterioare). Inarmat cu aprobarea si sprijinul lui Hitler, Antonescu a emis la 28 noiembrie 1940 un decret-lege privind „reprimarea infractiunilor in contra ordinei publice si intereselor statului” si la 5 decembrie 1940 un decret care prevedea pedeapsa cu moartea pentru cei care „instigau la rebeliune”. A desfiintat comisiile de romanizare – controlate de legionari, l-a destituit pe ministrul de interne, legionarul Constantin Petrovicescu si a inlocuit toti prefectii si chestorii legionari.

Legionarii au reactionat cu o serie de actiuni teroriste, jafuri, masacre, devastari si incendieri de institutii, sinagogi, etc. Au fost atacati, schingiuiti, batjocoriti si ucisi evrei (Pogromul de la Bucuresti), demnitari romani si militari. La Bucuresti a fost prins pe strada un grup de soldati, asupra carora, dupa ce au fost batuti, s-a turnat petrol si li s-a dat foc. Rebeliunea legionara a fost declansata la 21 ianuarie 1941 si inabusita de armata, la ordinele lui Antonescu, la 23 ianuarie 1941. Aproximativ 8 000 de legionari au fost prinsi, judecati si condamnati la diferite pedepse, iar miscarea legionara a fost inlaturata de la conducerea statului (aprox 40% dintre cei 900-1 000 de cetateni romani ucisi de legionari au fost evrei).

Prin decretul nr. 314 din 14 ianuarie 1941 a fost abrogata denumirea de „Stat National-Legionar” si orice activitate politica a fost interzisa. La 27 ianuarie 1941, Antonescu a format un nou guvern compus din militari si tehnicieni. Vice presedinte al consiliului de ministri a fost numit profesorul Mihai Antonescu (prieten, dar nu ruda cu maresalul; ca avocat l-a aparat pe Ion Antonescu intr-un proces de bigamie, apoi, prin vizitele saptamanale la manastirea Bistrita a folosit ca trimis al generalului la Berlin si pe langa liderii politici). Antonescu a promovat o politica antisemita dura, activa, ca o pricipala sarcina de stat. Au fost deportati in Transnistria 195 000 de cetateni romani de etnie evreiasca dintre care, la 15 noiembrie 1943 au ramas in viata 49 927. In Transnistria guvernul antonescian a exterminat si peste 170 000 de evrei ucraineni, in total au fost masacrati peste 300 000 de evrei. Situatia rromilor nu a fost mai blanda. In 1942 Antonescu a ordonat deportarea a 24 617 de cetateni romani de etnie rroma in Transnistria, din care numai jumatate au supravietuit si au reusit sa se reintoarca in Romania. Pe plan extern, pe baza promisiunilor lui Hitler de a retroceda teritoriile amputate, Antonescu a vasalizat Romania intereselor germane. In timpul vizitei sale in Germania, la 23 noiembrie 1940, Antonescu a semnat actul aderarii Romaniei la Pactul Tripartit (sau Axa Germania, Italia si Japonia) si a solicitat trimiterea unei misiuni militare germane in Romania.

Dupa toate cele citite mai sus, va rog sa participati la sondajul de mai jos.

Va urma… Partea a II-a din Ioan Antonescu (si ultima)

PS: Majoritatea informatiilor sunt culese de pe wikipedia

3 comments

  1. Partea proasta cu liderii astia e ca toti si-o iau in cap cand ajung la putere. La inceput toti par foarte buni, dar dupa ce sunt alesi, se alege prafu’.
    Cu evreii n-as fi chiar asa de dur incat sa-i omor, dar i-as “elibera” de cateva chestii (hai sa fim sinceri, bancherii – adica evreii – conduc lumea dupa bunulc plac).
    Greseala lui Antonescu a fost ca s-a bagat de la inceput in razboi. Nu e (si nici n-a fost) Romania tara care sa faca diferenta intr-un razboi, Romanie nu e Germania sau Rusia, nu aveam ce cauta asa de implicati in razboiul ala. Daca mai astepta vreo 2-3 ani, poate altfel era treaba acuma.
    Oricum, aplaudabila intentia ta de a publica asa ceva, lectura buna care i-ar prinde bine oricui.


  2. Sa judecam oameni din trecut in contexte prezente e o eroare. Atat la legionari cat si la maresal primau intotdeauna principiile, ci nu interesul personal, au fost pro-Romania, la vremea respectiva as fi fost de-al lor.


    • Ce mi-a placut partea cu :
      “guvernul condus de Carol II era considerat principalul vinovat pentru aceasta pierdere, regele i-a incredintat lui Ioan Antonescu (prin decret regal) mandatul de formare a unui guvern de uniune nationala”
      La noi in tara toata lumea are ceva impotriva baietilor din guvern, parlament, senat, camera deputatilor, dar totusi ei nu vor renunta vreodata la putere. Nu ti se pare un pic aiurea?



Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: